Sesiune tehnică de informare privind implementarea proiectelor finanțate pentru dezvoltarea microîntreprinderilor și crearea de locuri de muncă
Beneficiarii proiectelor din domeniul microîntreprinderilor finanțate pe Prioritatea de Tranziție Justă din cadrul Programului Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021-2027 au participat recent la o sesiune tehnică de informare organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Organism Intermediar pentru această Prioritate a PDDTJ, dedicată implementării proiectelor contractate în cadrul apelului „Sprijin pentru creșterea durabilă a microîntreprinderilor și crearea de locuri de muncă”.
Evenimentul, desfășurat în format online, a avut ca obiectiv sprijinirea beneficiarilor în înțelegerea și aplicarea corectă a cerințelor aferente implementării proiectelor finanțate, contribuind astfel la asigurarea unei gestionări eficiente și conforme a fondurilor europene nerambursabile. Au participat mai mult de 32 de reprezentanți ai microîntreprinderilor din județul Mureș și consultanți interesați de condițiile implementării proiectelor contractate.
În cadrul sesiunii, experții ADR Centru au prezentat și dezbătut aspecte esențiale referitoare la: organizarea și derularea procedurilor de achiziție, managementul financiar al proiectelor și procesul de verificare și avizare a cheltuielilor; monitorizarea implementării proiectelor și îndeplinirea indicatorilor asumați, prevenirea conflictului de interese și respectarea cerințelor obligatorii privind informarea și publicitatea proiectelor finanțate din fonduri europene.
Participanții au avut oportunitatea de a adresa întrebări și de a primi clarificări din partea reprezentanților autorităților responsabile, în cadrul sesiunii dedicate de întrebări și răspunsuri. De asemenea, au fost prezentate exemple practice și situații întâlnite frecvent în procesul de implementare, menite să faciliteze aplicarea corectă a regulilor și procedurilor specifice.
Sesiunea de informare a contribuit la consolidarea dialogului dintre Autoritatea de Management, Organismul Intermediar pentru Prioritățile de Tranziție Justă și beneficiari, precum și la creșterea capacității administrative a acestora pentru implementarea cu succes a investițiilor finanțate prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă.
Prin proiectele sprijinite în cadrul acestui apel se urmărește dezvoltarea durabilă a microîntreprinderilor, stimularea antreprenoriatului și crearea de noi locuri de muncă în regiunile afectate de procesul de tranziție către o economie verde și competitivă.
Pentru informații actualizate și detalii despre implementarea PTJ în România, vă invităm să vizitați site-ul MIPE, pagina dedicată PTJ: https://mfe.gov.ro/ptj/despre-program-programare/.
