PTJ CentruAlte informatii utileSesiune tehnică de informare privind dezvoltarea surselor de energie regenerabilă în cadrul Programului Tranziție Justă 2021–2027

Sesiune tehnică de informare privind dezvoltarea surselor de energie regenerabilă în cadrul Programului Tranziție Justă 2021–2027

Programul Tranziție Justă 2021–2027

În contextul lansării apelului de proiecte aferent componentei „Dezvoltarea surselor de energie regenerabilă în perspectiva creării comunităților de energie”, din cadrul Programului Tranziție Justă 2021–2027, unitățile administrativ-teritoriale eligibile din județul Mureș sunt invitate să participe la o sesiune tehnică de informare organizată împreună cu personalul Organismului Intermediar pentru Programul Tranziție Justă (OI PTJ).

Evenimentul va avea loc joi, 12 februarie 2026, începând cu ora 11:00, în Sala mare de ședințe a Palatului Administrativ din Târgu Mureș, Piața Victoriei, nr. 1.

Sesiunea are ca obiectiv prezentarea principalelor informații privind apelul de proiecte, condițiile de eligibilitate, tipurile de investiții finanțabile, criteriile de evaluare, precum și aspecte practice legate de depunerea cererilor de finanțare. Totodată, participanții vor fi informați despre dezvoltarea comunităților de energie și optimizarea consumului de energie într-o prezentare susținută de Dl. Alexandru Mureșan – Co-Founder, CEO – Renergia și vor avea posibilitatea de a adresa întrebări și de a primi clarificări directe din partea reprezentanților OI PTJ.

Perioada de depunere a cererilor de finanțare este cuprinsă între 25 februarie 2026 și 26 august 2026, iar solicitanții eligibili sunt unitățile administrativ-teritoriale (județe, municipii, orașe și comune) din județele Mureș, Dolj, Gorj, Galați, Hunedoara și Prahova, care pot depune proiecte individual sau în parteneriat cu alte UAT-uri.

Pentru județul Mureș, alocarea financiară indicativă este de 17.956.608 euro, apelul fiind unul competitiv. Valoarea finanțării nerambursabile este cuprinsă între 300.000 euro și 10.000.000 euro, cu o cofinanțare minimă de 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului, asigurată de solicitant.

Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, la adresa: https://ptj.adrcentru.ro/2025/12/24/uat-urile-din-judetul-mures-pot-depune-cereri-de-finantare-pentru-dezvoltarea-surselor-de-energie-regenerabila-in-perspectiva-crearii-comunitatilor-de-energie/

Pentru informații actualizate și detalii despre implementarea PTJ în România, vă invităm să vizitați site-ul MIPE, pagina dedicată PTJ: https://mfe.gov.ro/ptj/despre-program-programare/